Daniel-Mihail Șandru, Irina Alexe, Regulamentul general privind protecția datelor. Comentariu pe articole, Wolters Kluwer, 2020D
Daniel-Mihail Şandru este cercetător științific gr. I, a fondat şi coordonează Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. Profesor universitar la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir şi Universitatea din Bucureşti.
Articole comentate: 1, 4, 5-26, 32-36, 44-50, 85-99
Daniel-Mihail Sandru – relevant activities in the field of personal data protection
Irina Alexe este cercetător științific asociat la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. Cadru didactic asociat, titularul cursului Protecția datelor cu caracter personal la Universitatea Ovidius din Constanța.
Articole comentate: 2-4, 27-31, 37-39, 40-43, 51-76, 77-84
Au scris articole și au editat volume în
domeniul protecției datelor personale. Au participat, în calitate de lectori,
la cursuri de formare, acreditate ANC, cursuri de pregătire in-house, conferințe
și dezbateri privind Regulamentul general privind protecția datelor.
Dr. Irina Alexe, Lista lucrărilor științifice în domeniul GDPR
Regulamentul general privind protecția datelor. Comentariu pe articole va apărea în luna mai 2020 și va cuprinde pentru prima dată o analiză a fiecărui articol din Regulamentul general privind protecția datelor. Analiza detaliată va cuprinde contextul și aplicabilitatea dispozițiilor, măsurile practice care trebuie implementate, jurisprudența instanțelor judecătorești și practica administrativă, reglementările conexe și bibliografia. Această ancorare în relalitatea protecției datelor este completă, acoperind necesități practice imediate, precum și eventualul studiu al unor situații complexe. Volumul va cuprinde practica autorităților de protecția datelor din state membre ale Uniunii Europene. Jurisprudența, inclusă și rezumată, provine de la instanțe naționale, precum și de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În România nu există o asemenea lucrare, de amploarea și cu orizontul cometariului pe articole care va apărea în luna mai 2020 la Wolters Kluwer.
Fiecare articol va avea urmatoarea structură: comentariu, practic, jurisprudență instanțelor și practica administrativă, reglementări conexe, bibliografie.
Capitolul I – Dispoziții generale
Art. 1 – Obiect și obiective [DMS]
Art. 2 – Domeniul de aplicare material [IA]
Art. 3 – Domeniul de aplicare teritorial [IA]
Art. 4 – Definiții [IA]
Capitolul II – Principii
Art. 5 – Principii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal [DMS]
Art. 6 – Legalitatea prelucrării [DMS]
Art. 7 – Condiții privind consimțământul [DMS]
Art. 8 – Condiții aplicabile în ceea ce privește consimțământul copiilor în legătură cu serviciile societății informaționale [DMS]
Art. 9 – Prelucrarea de categorii speciale de date cu caracter personal [DMS]
Art. 10 – Prelucrarea de date cu caracter personal referitoare la condamnări penale și infracțiuni [DMS]
Art. 11 – Prelucrarea care nu necesită identificare [DMS]
Capitolul III – Drepturile persoanei vizate
Secțiunea 1 – Transparență și modalități
Art. 12 – Transparența informațiilor, a comunicărilor și a modalităților de exercitare a drepturilor persoanei vizate [DMS]
Secțiunea 2 – Informare și acces la date cu caracter personal
Art. 13 – Informații care se furnizează în cazul în care datele cu caracter personal sunt colectate de la persoana vizată [DMS]
Art. 14 – Informații care se furnizează în cazul în care datele cu caracter personal nu au fost obținute de la persoana vizată [DMS]
Art. 15 – Dreptul de acces al persoanei vizate [DMS]
Secțiunea 3 – Rectificare și ștergere
Art. 16 – Dreptul la rectificare [DMS]
Art. 17 – Dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”) [DMS]
Art. 18 – Dreptul la restricționarea prelucrării [DMS]
Art. 19 – Obligația de notificare privind rectificarea sau ștergerea datelor cu caracter personal sau restricționarea prelucrării [DMS]
Art. 20 – Dreptul la portabilitatea datelor [DMS]
Secțiunea 4 – Dreptul la opoziție și procesul decizional individual automatizat
Art. 21 – Dreptul la opoziție [DMS]
Art. 22 – Procesul decizional individual automatizat, inclusiv crearea de profiluri [DMS]
Secțiunea 5 – Restricții
Art. 23 – Restricții [DMS]
Capitolul IV – Operatorul și persoana împuternicită de operator
Secțiunea 1 – Obligații generale
Art. 24 – Responsabilitatea operatorului [DMS]
Art. 25 – Asigurarea protecției datelor începând cu momentul conceperii și în mod implicit [DMS]
Art. 26 – Operatori asociați [DMS]
Art. 27 – Reprezentanții operatorilor sau ai persoanelor împuternicite de operatori care nu își au sediul în Uniune [IA]
Art. 28 – Persoana împuternicită de operator [IA]
Art. 29 – Desfășurarea activității de prelucrare sub autoritatea operatorului sau a persoanei împuternicite de operator [IA]
Art. 30 – Evidențele activităților de prelucrare [IA]
Art. 31 – Cooperarea cu autoritatea de supraveghere [IA]
Secțiunea 2 – Securitatea datelor cu caracter personal
Art. 32 – Securitatea prelucrării [DMS]
Art. 33 – Notificarea autorității de supraveghere în cazul încălcării securității datelor cu caracter personal [DMS]
Art. 34 – Informarea persoanei vizate cu privire la încălcarea securității datelor cu caracter personal [DMS]
Secțiunea 3 – Evaluarea impactului asupra protecției datelor și consultarea prealabilă
Art. 35 – Evaluarea impactului asupra protecției datelor [DMS]
Art. 36 – Consultarea prealabilă [DMS]
Secțiunea 4 – Responsabilul cu protecția datelor
Art. 37 – Desemnarea responsabilului cu protecția datelor [IA]
Art. 38 – Funcția responsabilului cu protecția datelor [IA]
Art. 39 – Sarcinile responsabilului cu protecția datelor [IA]
Secțiunea 5 – Coduri de conduită și certificare
Art. 40 – Coduri de conduită [IA]
Art. 41 – Monitorizarea codurilor de conduită aprobate [IA]
Art. 42 – Certificare [IA]
Art. 43 – Organisme de certificare [IA]
Capitolul V – Transferurile de date cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale
Art. 44 – Principiul general al transferurilor [DMS]
Art. 45 – Transferuri în temeiul unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție [DMS]
Art. 46 – Transferuri în baza unor garanții adecvate [DMS]
Art. 47 – Reguli corporatiste obligatorii [DMS]
Art. 48 – Transferurile sau divulgările de informații neautorizate de dreptul Uniunii [DMS]
Art. 49 – Derogări pentru situații specifice [DMS]
Art. 50 – Cooperarea internațională în domeniul protecției datelor cu caracter personal [DMS]
Capitolul VI – Autorități de supraveghere independente
Secțiunea 1 – Statutul independent
Art. 51 – Autoritatea de supraveghere [IA]
Art. 52 – Independență [IA]
Art. 53 – Condiții generale aplicabile membrilor autorității de supraveghere [IA]
Art. 54 – Norme privind instituirea autorității de supraveghere [IA]
Secțiunea 2 – Abilitări, sarcini și competențe
Art. 55 – Competența [IA]
Art. 56 – Competența autorității de supraveghere principale [IA]
Art. 57 – Sarcini [IA]
Art. 58 – Competențe [IA]
Art. 59 – Rapoarte de activitate [IA]
Capitolul VII – Cooperare și coerență
Secțiunea 1 – Cooperare
Art. 60 – Cooperarea dintre autoritatea de supraveghere principală și celelalte autorități de supraveghere vizate [IA]
Art. 61 – Asistență reciprocă [IA]
Art. 62 – Operațiuni comune ale autorităților de supraveghere [IA]
Secțiunea 2 – Asigurarea coerenței
Art. 63 – Mecanismul pentru asigurarea coerenței [IA]
Art. 64 – Avizul comitetului [IA]
Art. 65 – Soluționarea litigiilor de către comitet [IA]
Art. 66 – Procedura de urgență [IA]
Art. 67 – Schimb de informații [IA]
Secțiunea 3 – Comitetul european pentru protecția datelor
Art. 68 – Comitetul european pentru protecția datelor [IA]
Art. 69 – Independență [IA]
Art. 70 – Sarcinile comitetului [IA]
Art. 71 – Rapoarte [IA]
Art. 72 – Procedura [IA]
Art. 73 – Președintele [IA]
Art. 74 – Sarcinile Președintelui [IA]
Art. 75 – Secretariatul [IA]
Art. 76 – Confidențialitate [IA]
Capitolul VIII – Căi de atac, răspundere și sancțiuni
Art. 77 – Dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere [IA]
Art. 78 – Dreptul la o cale de atac judiciară eficientă împotriva unei autorități de supraveghere [IA]
Art. 79 – Dreptul la o cale de atac judiciară eficientă împotriva unui operator sau unei persoane împuternicite de operator [IA]
Art. 80 – Reprezentarea persoanelor vizate [IA]
Art. 81 – Suspendarea procedurilor [IA]
Art. 82 – Dreptul la despăgubiri și răspunderea [IA]
Art. 83 – Condiții generale pentru impunerea amenzilor administrative [IA]
Art. 84 – Sancțiuni [IA]
Capitolul IX – Dispoziții referitoare la situații specifice de prelucrare
Art. 85 – Prelucrarea și libertatea de exprimare și de informare [DMS]
Art. 86 – Prelucrarea și accesul public la documente oficiale [DMS]
Art. 87 – Prelucrarea unui număr de identificare național [DMS]
Art. 88 – Prelucrarea în contextul ocupării unui loc de muncă [DMS]
Art. 89 – Garanții și derogări privind prelucrarea în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice [DMS]
Art. 90 – Obligații privind păstrarea confidențialității [DMS]
Art. 91 – Normele existente în domeniul protecției datelor pentru biserici și asociații religioase [DMS]
Capitolul X – Acte delegate și acte de punere în aplicare
Art. 92 – Exercitarea delegării [DMS]
Art. 93 – Procedura comitetului [DMS]
Capitolul XI – Dispoziții finale
Art. 94 – Abrogarea Directivei 95/46/CE [DMS]
Art. 95 – Relația cu Directiva 2002/58/CE [DMS]
Art. 96 – Relația cu acordurile încheiate anterior [DMS]
Art. 97 – Rapoartele Comisiei [DMS]
Art. 98 – Revizuirea altor acte juridice ale Uniunii în materie de protecție a datelor [DMS]
Art. 99 – Intrare în vigoare și aplicare [DMS]