Conserve proaspete
Generațiile descendente din tablete și smarturi (ce paradox să utilizezi instrumente inteligente dar să nu treci de idioțenie funcțională sau nu…) s-au bucurat în 2020 de o educație stranie, dar plăcută. În spatele unui calculator sau orice altceva, muți și nevăzuți, elevi și studenți, viitori intelectuali au participat la lecții, cursuri și seminarii. Vom vedea efectele în câțiva ani.
În același timp, unii dintre profesorii lor, mai ales universitari, au participat la conferințe. Live, sau virtuale, au proliferat coabitarea vorbelor în mediul on-line. Unora le place mult: te vezi fără să te întâlnești. E comod, prea comod, nu trebuie să pornești spre locul evenimentului. Acum evenimentul există prin vorbe și nu prin topos. Am putea spune ca vorbei îi lipsește cuvântul, dar momentan nu vrem să fim eseiști ci doar empiriști. A-toposul conferințelor (virtuale, nu?) de acum înrădăcinate în mintea și sufletul ascultătorilor, transformă sala de conferințe într-un punct. La propriu: .ro sau .com – după caz. Dar după punct nu urmează o virgulă ci un eșec al celor ce cred că doar vorba creează un eveniment. O conferință este importantă nu pentru acreditările sale (iar am ajuns la puncte), ci prin virgulele de pe coridor, prin acei participanți care pun la cale scrierea unei cărți sau un proiect nou. Participanții unei conferințe vorbesc cu toții, în diferite tonuri. Unii mai șoptit, alții mai declamatori. Ascultătorilor unei conferințe virtuale li se mai spune și ”utilizatori”, și asta nu e doar parte a tehnicii, face parte din noua percepție: servicii de vorbit pentru utilizatori. Din păcate, în mediul virtual oamenii sunt și mai civilizați. Ceea ce n-ar fi rău, dacă nu ar fi manifestarea unei intransigențe de natură tehnică, iar nu umană. Oamenii din conferințele virtuale sunt aseptici, liniștiți și împrumută ceva din costumul anti-virus, vorbesc frumos și pe rând. Aproape că nu discută, se ascultă.
Convervele ne mai aduc un neajuns: prin popularitatea lor, prin accesibilitate desfiinează elitismul de bun gust. Fiecare invitat au un pătrățel în care prezenta nu este împreună-cu-celălalt ci este un cont activat, cu microfon și cameră video. Cu foarte rare excepții, vorbitorul este lipit de ecran, ca într-o poză de buletin, țeapăn în situare, inflexibil în gesturi, rigid în exprimare. Mai greu să găsești un domn între vorbitori.
Acest peisaj, al conferinței pe internet, mi-a amintit de un cuvânt al lui Celibidache. Înregistrările concertelor erau pentru el insipide și fără niciun rost, erau conserve. Nu poți participa tot timpul la concerte, dar poți asculta tot timpul muzică. Aceasta democrație fără egal își are reversul său: denaturarea sunetului. Tonalitățile sunt „mișcate” nu de sufletul ascultătorului ci de capacitatea smartului, boxelor și în general de instrumente. Ne-am instrumentalizat, am pierdut sensul spațiului, ne-am încapsulat. Vom rămâne în bula comodă, în vorba tocmită ieftin, deplasabilă on-line, cu un cursor în loc de busolă și cu participanți on-line? Dacă principiul proporționalității participării la concert cu acela al deschiderii la orice oră a unei înregistrări va fi înlocuit, va trebui să mai înlocuim o parte a minții noastre cu o mulțime vidă. Vom descoperi farmecul vidului înfășurat în discuții virtuale, vom fi parte a noului univers virtual. Mai apoi, ne vor înlocui roboții, care oricum vor ști mai multă carte decât noi și vor avea mai multe răspunsuri decât întrebări. Devenim conserve proaspete. Dar asta nu e o noutate. Doar că acum trăirea oximoronică devine regulă.