Daniel-Mihail Șandru, Prolegomene privind dreptul la internet, Studii și cercetări juridice, nr. 2/2024, p. 161-170 [SSRN]
Daniel-Mihail Sandru – relevant activities in the field of personal data protection
Studii și cercetări juridice, nr. 2/2024, p. 161-170
Prolegomene privind dreptul la internet
Preliminary Considerations on the Right to the Internet
Daniel-Mihail Șandru
Rezumat:
Dreptul la internet este analizat din perspectiva drepturilor fundamentale ale cetățenilor europeni, înscrise în tratate și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Internetul este o parte, chiar o condiție, a accesului la instituții și drepturi. Perspectiva este aceea a transformării digitale a Europei, prin reformele începute în ultimii ani în mai multe domenii de referință – protecția datelor, piețele digitale, identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice, accesul echitabil la date și o utilizare corectă a acestora (Legea privind datele), securitate digitală, acces la documente sau reglementarea pieței unice pentru serviciile digitale. Toate acestea au în prim plan cetățeanul, dar relația este stabilită printr-un instrument, o tehnologie la care cetățenii trebuie să aibă acces nediscriminatoriu: internetul. Accesul la internet are un conținut complex care nu se referă doar la utilizarea internetului, adresă de e-mail, ca modalitate de identificare și corespondență, dar respectarea și garantarea drepturilor cetățeanului la informare, exprimare, viață privată și la protecția datelor. Vom analiza în ce măsură statele ar putea fi obligate să asigure accesul la internet și modalitatea în care garantează drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Metodologia cercetării are în vedere analiza legislației Uniunii europene care au ca element central al reglementării internetul, platforme și drepturi exercitate de cetățenii europene pe internet, precum și legislație națională pertinentă. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții europeane a drepturilor omului, precum și jurisprudență relevantă națională sau practici administrative se vor adăuga pentru a cerceta existența dreptului la internet.
Cuvinte cheie: internet, drepturi fundamentale, Uniunea Europeană, cetățenie europeană.
Abstract:
The right to the internet is analysed from the perspective of the fundamental rights of European citizens, as enshrined in treaties and in the Charter of Fundamental Rights of the European Union. The internet is a part, even a condition, of access to institutions and rights. The perspective is that of the digital transformation of Europe, through reforms initiated in recent years in several reference areas – data protection, digital markets, electronic identification and trust services for electronic transactions, equitable access to data and fair use thereof (Data Act), digital security, access to documents, or the regulation of the single market for digital services. All these focus on the citizen, but the relationship is established through an instrument, a technology to which citizens must have non-discriminatory access: the internet. Access to the internet has a complex content that refers not only to the use of the internet, email addresses, as a means of identification and correspondence, but also to the respect and guarantee of citizen rights to information, expression, private life, and data protection. We will analyse the extent to which states might be obliged to ensure access to the internet and how they guarantee the fundamental rights of citizens.
The research methodology considers the analysis of the European Union legislation which has the internet, platforms, and rights exercised by European citizens on the internet as the central element of regulation, as well as relevant national legislation. Jurisprudence of the Court of Justice of the European Union and the European Court of Human Rights, as well as relevant national jurisprudence or administrative practices, will be added to the research to examine the existence of the right to the internet.
Keywords: internet, fundamental rights, European Union, European citizenship.
A. Context și perspectivă. Necesitatea cercetării
Perspectiva oferită de tema ”Influența principiilor fundamentale ale dreptului european în dreptul român”[1] ne oferă posibilitatea nu doar de a descrie principiile clasice, dar și de a scruta nașterea unora noi sau doar să ne punem întrebări cu privire la consecințele utilizării tehnologiei în viața cetățeanului obișnuit. Dreptul la internet este unul dintre aceste posibile drepturi. Utilizăm ”drept la internet” deși se poate discuta dacă suntem în situația doar a unui drept de ”acces” la internet sau de garantarea unui internet ”curat”, care să protejeze anumite condiții minimale de utilizare non-intruzivă a internetului, mai precis a paginilor web sau aplicațiilor. Noi drepturi sunt clamate de cetățeni, de organizații non-guvernamentale, sunt aduse în atenția tuturor prin strategii și politici europene. Acest studiu încercă să despartă ideologia, consumul mediatic, de partea juridică, care se referă la consecințele juridice ale consacrării unui drept la internet, conținutul și limitele unui eventual drept.
Perspectiva este a dreptului pozitiv, aplicabil în România și în Europa, în special în Uniunea Europeană. Sunt aduse exemple și sunt făcute trimiteri la legislația altor state, în special Statele Unite, dar fundamentele cercetării se raportează la dreptul european aplicabil în România. Există și o a doua perspectivă, care pornește de la dreptul internațional, analiza soft law, a declarațiilor și a altor documente promovate de organizații non-guvernamentale care elaborează documente privind drepturi și principii pentru societatea digitală.[2] Se consideră că aceste modificări produc o schimbare în ecosistemul constituțional, care a fost construit pentru o societate tradițională. Cu toate acestea, și principiile constituționale trebuie adaptate mediului digital. O a treia abordare privește reglementarea interntului ca sistem, în special administrarea acestuia, care nu se referă doar la reguli juridice aplicabile, ci și la modele de oportunitate în organizarea și funcționarea internetului.[3] O abordare practică, din unghiul dreptului internațional privat, se referă la internet ca loc al litigiilor, care trebuie soluționate conform unor proceduri previzibile.[4]
Actualitatea și necesitatea unei cercetări privind internetul are în vedere faptul că tehnologia internetului este din ce în ce mai utilizată, nu doar în scop de recreativ, dar și pentru relația dinte cetățean și administrație, pentru încheierea contractelor, pentru utilizarea unor produse bancare. Necunoașterea sau minimizarea riscurilor asociate utilizării internetului, consecințele juridice ale acțiunii în mediul internet precum și limitele instituite de operatorii economici, platforme sau firme, în scopul protejării afacerilor dar și a fidelizării consumatorilor sunt doar câteva elemente practice pe care autoritățile și instituțiile publice trebuie să le aibă în vedere pentru protecția cetățenilor. Este necesară o acțiune concertată a statelor, pornind de la legislația Uniunii Europene, dar și în completarea acesteia, pentru a proteja drepturile cetățenilor și ale operatorilor, în special a operatorilor mai mici, dintre care cei mai mulți se pot încadra în definiția întreprinderilor mici și mijlocii.
În privința utilizării internetului majoritatea cetățenilor sunt vulnerabili. Simpla utilizare a internetului nu înseamnă nici pe departe cunoașterea sau înțelegerea modalităților de funcționare și nici a consecințelor setărilor predefinite ale site-urilor, platformelor sau rețelelor sociale. Vulnerabilitatea persoanelor fizice este un aspect important pentru că acestea nu au reprezentarea utilizării datelor acestora, a riscurilor de seuritate cibernetică, a costurilor ascunse a utilizării gratuite a unor produse prin internet, precum și a manipularii prin publicitate sau prin modul de funcționare al site-urilor. Protecția acestor cetățeni este dificilă dacă nu este conștientizată, în lipsa oricăror măsuri și înțelegeri, de la utilizarea unor parole adecvate sau deschiderea unor linkuri malițioase până la utilizarea rezonabilă a rețelelor sociale.
În ultimii ani au apărut lucrări privind ”dreptul internetului” care abordează diferite relații juridice care au loc în internet, dar care nu accentuează sau nu se interoghează asupra posibilități privind accesul la internet ca un drept în sine. Consecințele sunt importante. Și această lucrare pornește de la diferite reglementări care influențează drepturile și obligațiile utilizatorilor. Dar, după o radiografie a acestor drepturi, trecem la o nouă întrebare: sunt de ajuns aceste reglementări disparate? Oare toate aceste reglementări, organizate ca în discinplinele de studiu al dreptului internetului, ne pot conduce la ideea că există un drept la internet? Nu ar fi o abordare nejustificată, doar birocratică, de reorganizare a unor dispoziții care reglementează internetul? Suma unor drepturi pot configura un alt drept? Ar fi exemple, însă analogiile nu funționează întotdeauna. În măsura în care cercetăm aplicarea unor drepturi fundamentale, dreptul la demnitate, dreptul la nediscriminare etc. vom observa că internetul este un loc specific unde reglementările și drepturile fundamentale se intersectează pentru a proteja cetățenii, utilizatorii, dar, în aceeași măsură și operatorii de site-uri și platforme. Dar, chiar și așa, la nivel european nu există un drept la internet sau un drept de acces la internet, deci, în dreptul pozitiv nu avem un sprijin. De aceea, în partea a treia încercăm să configurăm posibilitatea existenței unui drept la internet. Astfel, luăm în considerare analiza consecințelor aplicării reglementărilor și a drepturilor fundamentale în internet, respectiv obligațiile statelor, așa cum reies în mare parte din reglementările Uniunii Europene. Statele ar trebui să protejeze internetul și să-l facă ”curat” pentru utilizare în condiții de siguranță juridică și economică. În partea a doua din această parte finală vom avea în vedere internetul ca serviciu de interes general pentru ca mai apoi să observăm reglementările internetului în sine. Ultima abordare a părții finale se referă la întrebarea dacă internetul poate fi obiectul unui drept fundamental.
B. Elemente privind configurarea dreptului la internet
Dreptul la internet poate fi analizat din patru perspective care ar putea contura actuala stare de drept și de fapt:[5]
I. Drepturi fundamentale
1) nediscriminarea, 2) buna administrare, 3) libertatea de exprimare, 4) libertatea de asociere, 5) drepturi culturale, 6) drept la informare, 7) drepturi electorale,
II. Interferențe legislative
1) protecția datelor, 2) piețele digitale, 3) identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice, 4) accesul echitabil la date și utilizarea corectă a acestora (Legea privind datele), 5) securitatea cibernetică, 6) acces la documente, 7) piața unică pentru serviciile digitale, 8) inteligența artificială,
III. Reglementări și practici ale operatorilor pe internet
1) piețele digitale; 2) rețele sociale; 3) motoare de căutare; 4) geerativeAI (chatGPT); 5) publicitatea comportamentală; 6) practici abuzive (protecția consumatorului și dreptul concurenței).
IV. Politici europene:
1) strategia digitală, 2) neutralitatea internetului, 3) serviciu de interes general, 4) tehnologia 5G, 5) internet ”curat”, 6) politica de concurență.
I. Drepturi fundamentale
Interpretarea drepturilor fundamentale așa cum sunt recunoscute în acest moment este esențială pentru protejarea persoanelor fizce, dar si a persoanelor juridice pe internet. Vom scruta unele drepturi fundamentale pentru a extrage elemente care au legătură cu internetul. O analiză subtilă a dezvoltării dreptului fundamental la internet din actualele drepturi sau nașterea unui drept nou trebuie de asemenea să se elaboreze.
În această parte a tipologiei enunțate, dedicată drepturilor, amintim dreptul la informare. Internetul joacă în acest moment un rol esențial în informare pentru multe persoane este unica sursă de informare. Ziarele publicate pe hârtie aproape au dispărut. Iar ziarele și, în general, sursele de informare on line nu oferă posibilitatea unei reale ieșiri din zona supravegherii și monitorizării comportamentului on line al utilizatorului/ cititorului. Cookies sunt de obicei setate în favoarea ziarelor, puține dintre aceste oferind posibilitatea alegerii între a plăti și consimțământul cookies.
Informațiile privind partidele, candidații acestora etc în perioadele electorale, dar nu numai, sunt disponibile pe internet, or, pentru a proteja atât dreptul de a alege și a fi ales, dar și dreptul la informare, utilizatorii nu ar trebui urmăriți și nu ar trebui să fie profilați. Spre deosebire de marketing, publicitatea politică afectează alegerile, democrația și statul de drept (a se vedea, scandalul Cambridge Analytica).
Libertatea de exprimare are anumite limite.[6] Cenzura pe internet poate apărea ca urmare a deciziilor autorităților dar poate exista și o cenzură entităților private, de exemplu a rețelelor sociela, cu invocarea nerespectării standardelor comunității. Introducerea inteligenței arficiale poate să producă probleme și mai mari în moderarea conținutului site-urilor sau rețelor sociale.
Se poate discuta dacă este o discriminare faptul că unii cetățeni au acces prin internet la magazine care sunt doar on-line. Dar suntem în prezenta unei discriminări în situația în care instituții sau autorități publice publică informații esențiale pentru cetățeni doar on-line. De asemenea, suntem în situația unei discriminări când cetățenii sunt obligați să dețină o adresă de e-mail, necesar pentru deschiderea unui cont bancar, obligatoriu pentru anumite operațiuni. Cetățenii ar putea fi obligați să aibă internet, în mod indirect, ca în situația amintită, dar atunci statul ar trebui să garanteze că utilizarea internetului nu le produce prejudicii cetățenilor. În acest moment, nu se poate constata o protecție deplină a oamenilor care acceseaza internetul. Avem în vedere dreptul la viațăprivată și dreptul la protecția datelor personale. Deși există mai multe instituții care au legătură cu internetul (Autoritatea pentu Digitalizarea României, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, iar, la nivel european, Comisia Europeană, Comitetul European pentru Protecția Datelor)acestea nu au reușit să garanteze un internet ”curat” pentru cetățeni. Accesul la internet pentru exercitarea drepturilor care derivă dintr-un contract. De exemplu, când o persoană nu este de acord cu înregistrarea convorbirii, modalitatea alternativă este comunicarea prin e-mail sau formular prin internet. Însă acestea pot defavoriza cetățeanul sau nu pot reprezenta alternative reale. Accesul la internet este, în anumite situații, o condiție a unui loc de muncă.
II. Interferențe legislative.
Prima discuție care se ridică este dacă legislația care are un anumit obiect de reglementare poate fi utilizată pentru a construi un drept fundamental inexistent în convențiile internaționale. Vom spune de la început că scopul lucrării nu este acesta, de a decupa pentru a crea o construcție artificială. Suntem doar în etapa de menționare a efectelor, a impactului legislației pozitive în privința internetului, a drepturilor persoanelor în mediul internet.
Pentru început evidențiem rolul protecției datelor cu caracter personal în protejarea persoanelor vizate, în special a utilizatorilor minori și a altor persoane vulnerabile. Funcționarea paginilor de internet, a platformelor se realizează în condiții favorabile afacerilor atunci când sunt prelucrate o gamă largă de date. Pe de altă parte, profilarea persoanelor fizice le poate afecta acestora capacitatea de decizie, prin manipulare. Un adevărat balans între cele două interese aflate în prezență este greu de realizat și încă mai sunt pași care ar trebui parcurși pentru ca internetul să fie ”curat”. Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD)[7] are referiri directe la internet[8] dar esența legislației este că aplicarea sa se face în special în mediul internet. Acest lucru poate fi dedus din aplicarea principiilor RGPD, cele mai multe probleme din practică fiind legate de site-urile web, motoare de căutare, platforme sau rețele sociale. Încălcările drepturilor personelor vizate în internet sunt semnificativ mai numeroase, cu riscuri cumulate din datele prelucrate și unde cuantumul amenzilor este cel mai mare.[9]
Reglementarea privind piețele digitale[10] este recentă și produce efecte în zona relațiilor dintre marii operatori și IMM-uri, cu un impact puternic pentru cetățeni. Este un exemplu de imixtiune a rglementării publice în zona . Reglementarea influențează indirect și drepturile persoanelor fizice pe internet, cum ar fi accesul la date, dreptul la ștergere sau portabilitatea datelor.[11] Drepturile persoanelor fizice capată dimensiuni noi ca urmare a prelucrării de mai mulți operatori și ca urmare a interoperabilității platformelor digitale cu utilizatorii lor comerciali. Într-o analiză Wired se arată ca regulamentul privind piețele digitale va rescrie modul de utilizare a internetului; în timp se vor putea face analize aplicate cu privire la impactul acestui regulament asupra internetului.[12]
Identificarea electonică este esențială pentru funcționarea operatorilor pe internet, pentru administrațiile statelor și încrederea între utilizatori.[13] După cum s-a observat, într-un studiu din 2012, identitatea digitală a fost introdusă mai ales în relația stat – cetățeni, dar aceasta începe sa devină din ce în mai solicitată și între persoanele fizice și sau juridice.[14] Identificarea digitală este necesară însă apar numeroase probleme. Cele mai importante se referă la securitatea datelor, practicile rețelor sociale și ale platformelor.[15] Conform consid. 12 din Preambulul Regulamentului „unul din obiectivele (…) regulament[ului] este de a elimina barierele existente în calea utilizării transfrontaliere a mijloacelor de identificare electronică utilizate în statele membre pentru autentificare cel puțin pentru serviciile publice”. Necesitatea unor baze de date interconectate la nivelul Uniunii Europene, de exemplu în problema migrației, este doar un exemplu relevant.[16] Interconectarea în domeniul sănătății este pe cale de a se realiza, fiind impulsionată și de recenta criză medicală.
În 2023, Uniunea Europeană a reglementat accesul echitabil la date și utilizarea corectă a acestora (Legea privind datele).[17] Regulamentul subliniază necesitatea înlăturării barierilor în calea partajării de date împiedică alocarea optimă a datelor în beneficiul societății”. Considerentul 2 al Preambului face o enumerare a utilității înlăturării barierelor transferului de date: ”printre respectivele bariere se numără faptul că deținătorii de date nu sunt stimulați să încheie în mod voluntar acorduri de partajare de date, insecuritatea în ceea ce privește drepturile și obligațiile legate de date, costurile de contractare și de implementare a interfețelor tehnice, nivelul ridicat de fragmentare a informațiilor în silozuri de date, gestionarea necorespunzătoare a metadatelor, absența unor standarde de interoperabilitate semantică și tehnică, blocajele care împiedică accesul la date, lipsa unor practici comune de partajare de date și utilizarea abuzivă a dezechilibrelor contractuale în ceea ce privește accesul la date și utilizarea acestora”. Acest regulament este esențial pentru dezvoltare și inovare. Este însă previzibil că vor fi problema practice referitoare la transferul de date și respectarea dreptului la viață privată și al dreptului la protecția datelor.
Securitatea cibernetică în Uniunea Europeană și în întreaga lume este o preocupare majoră. Activitățile economice, în special cele de infrastructură, critice, precum transportul sau sănătatea, dar și activitățile obișnuite ale oamenilor sunt dependente de tehnologiile digitale, în special internet. Atacurile cibernetice și criminalitatea informatică afectează atât invivizii cât și corporațiile, statele și organizațiile internaționale. Uniunea Europeană are o legislație[18] care se îmbunătățeste constant, însă domeniul este el însuși în schimbare, având în vedere dezvoltarea tehnică. Regulamentul privind securitatea cibernetică recunoaște vulnerabilități pentru copiii, însă modalitățile în care aceștia pot accesa internetul rămân sub controlul părinților, care de multe ori sunt depășiți de tehnologie. Rețelele sociale nu au pus în aplicare măsuri care să protejeze copii, iar amenzile, care vin din direcția încălcării RGPD sunt punctuale șifără urmări sistemice.[19] Magazinele online stochează o gamă variată de date, expunându-le riscurilor cibernetice. Autoritățile și instituțiile publice au luat măsuri tehnice și organizatorice slabe care permit penetrarea lor de atacatori și vânzarea datelor. Securitatea cibernetică este foarte costisitoare pentru operatorii de pe internet, dar aceasta face parte din activitate lor economică și trebuie proiectată ca atare în ansamblul de cheltuieli.
III. Reglementări și practici ale operatorilor pe internet
Deși această tipologie a reglementărilor și practicilor operatorilor pe internet s-ar putea regăsi fragmentar în sencțiunea dedicată legislației trebuie totuși să observam că unele practici al eoperatorilor de pe internet poate să scape obiectului reglementărilor. Auto-reglementarea și instituirea unor standarde proprii ale platformelor sau rețelor sociale sunt discutabile, atât juridic și cât și etic. În special publicitatea comportamentală, care este fundamentul relației operatori – utilizatori, cu tot ce implică, respectiv cookies, trancking, monitorizare, înregistrare etc
IV. Politicile Uniunii Europene
Politicile Uniunii Europene se referă atât la internet, ca tehnologie, prin reglementarea neutralității internetului, a tehnologiei 5G, cât și la unele aspecte de funcționare în special pentru protecția cetățenilor sub diferite aspecte (protecția datelor, plăți electronice, rețele sociale, inteligență artificială) sau chiar a operatorilor mai mici (protejați, de ex., de Regulamentul privind piețele digitale[20]). Conturarea viitorului digital al Europei[21] reprezintă document ale Comisiei și Consiliului din 2020 prin care instituțiile Uniunii proiectează strategiile în materie digitală. Neutralitatea internetului este un subiect strict legat de viața privată și protecția datelor, respectiv art. 7 și 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Autoritatea Europeană pentru protecția datelor a emis un aviz în acest sens.[22]
Accesul la intenet trebuie înțeles în toată complexiatatea sa.[23] ”În cauza UPC Telekabel Wien, Curtea de a reținut că este în conformitate cu dreptul UE ca o instanță națională să impună o ordonanță unui furnizor de acces la internet (denumit în continuare IAP) prin care îl obligă să blocheze accesul clienților săi la anumite conținuturi protejate prin drepturi de autor găzduite în străinătate. Un element remarcabil al deciziei este acela că o instanță poate impune o ordonanță care precizează doar ce rezultat trebuie să ajungă IAP, cum ar fi o reducere efectivă a accesului la conținut protejat prin drepturi de autor, respectând în același timp accesul autorizat la alt conținut. Rămâne la latitudinea IAP să aleagă mijloacele. Acest articol critică această decizie, deoarece permite specificații de rezultat care sunt neclare și se bazează pe ipoteza că există o măsură eficientă și acceptabilă pentru a ajunge la rezultat, în timp ce acest lucru nu este deloc evident.”[24]
C. Putem discuta despre un drept fundamental la internet?
În această parte, a treia, întrebarea privind existența dreptului fundamental la internet rămâne o întrebare deschisă. Doctrina poate să elaboreze argumente, să justifice necesitatea unei garanții de nivel constituțional sau în tratatele europene privind drepturile funadamentale, însă consacrarea trebuie să fie în dreptul pozitiv. Pentru început considerăm că jurisprudența instanțelor europene – Curtea de Justiție a Uniunii Europe și Curtea Europeană a Drepturilor Omului vor putea consacra acest drept distinct. Departe de a finaliza o cercetare amplă privind accesul la internet, am făcut un prim pas în această cercetare prin elaborarea unei tipologii de surse care ar putea să ne conducă spre un drept la internet, drept de acces la internet, nu doar un drept al tehnologiei în sine. Nu am oferit și nu am insistat pe exemple de state care au legislații considerate a fi deschizătoare de drum în reglementarea dreptului fundamental la internet întrucât sunt deocamdată singulare sau provin din ideea asigurării unei serviciu de interes general, așadar nu un drept al omului.
Internetul este esențial în viața cetățenilor, în special în relația cetățenilor cu instituțiile și autoritățile publice. Necesitatea consolidării interesului pentru accesul la internet sau, cel puțin la un internet ”curat” trebuie să fie susținută de state și, eventual, Uniunea Europeană. Exemplele oferite în articol ne indică faptul că internetul nu este doar un mijloc de petrecere a timpului liber, dar este strâns legat de obligațiile cetățenilor într-o societate democratică. Accesul la internet trebuie să fie egal și nediscriminatoriu, astfel încât statele sunt obligate să ajute persoanele vulnerabile și să soluționeze problemele actuale referitoare la monitorizarea locației, a vocii, profilarea, colectarea și vânzarea anumitor tipuri de date pe scară largă.
Concluzii
Subiectul dreptului la internet nu este simplu și dezinteresat pentru marii operatori din internet și chiar pentru state. Dreptul la internet înseamnă cheltuieli pentru o protecție eficientă a cetățeanului. Internetul se va transforma, va deveni mai scump, mai restrictiv în privința accesului din perspectiva identificării persoanelor. În acest moment disimularea personalității din partea utilizatorilor/ cetățenilor și practicile incorecte ale operatorilor sunt elemente constante. O ordine în utilizarea internetului este necsară prin protecția cetățenilor dar și a operatorilor.
Vinton Cerf, adesea considerat unul dintre părinții fondatori ai internetului, a publicat un articol în 2012, în New York Times, cu titlul ”Internet Access Is Not a Human Right” din care cităm un fragment: ”tehnologia este un factor de sprijin al drepturilor, nu un drept în sine. Există un standard ridicat pentru ca ceva să fie considerat drept al omului. Pe scurt, trebuie să fie printre lucrurile de care avem nevoie ca oameni pentru a duce o viață sănătoasă și plină de sens, cum ar fi interzicerea torturii sau libertatea conștiinței. Este o greșeală să plasăm orice tehnologie anume în această categorie exaltată, deoarece în timp vom ajunge să prețuim lucruri greșite. De exemplu, la un moment dat, dacă nu aveai un cal, era greu să-ți câștigi existența. Dar dreptul important în acel caz era dreptul de a-și câștiga existența, nu dreptul la un cal. Astăzi, dacă mi s-ar acorda dreptul de a avea un cal, nu sunt sigur unde l-aș pune.” Au trecut puțin peste 10 ani de la data articolului. S-a schimbat ceva în internet, astfel încât să-l plaseze între drepturile fundamentale?
[1] Daniel-Mihail Şandru este cercetător științific gr.I si coordonatorul Centrului de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. Poate fi contactat la adresa mihai.sandru@csde.ro Pagina web: www.mihaisandru.ro Materialul a fost pregătit pentru Sesiunea anuală de comunicări științifice „Principiile constituționale fundamentale și reflectarea lor în ramurile sistemului juridic de drept” organizată de Institutului de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. La data de 1 aprilie 2024 au fost verificate ultima dată legăturile internet. Detalii: csde.ro O variantă îmbunătățită a studiului a fost publicată în volumul conferinței menționate.
[2] Edoardo Celeste, Digital Constitutionalism. The Role of Internet Bills of Rights, Routledge, 2022
[3] Roxana Radu, Negotiating Internet Governance, Oxford University Press, 2019. Alteori, dreptul internetului este privit din perspectiva culturală, a culturii juridice: Kathy Bowrey, Law and Internet Cultures, Cambridge University Press, 2005.
[4] Pedro de Miguel Ansenio, Conflict of Laws and the Internet, Edward Elgar, 2020
[5] Un al cincilea element este jurisprudența instanțelor naționale și europene. Considerăm jurisprudența mai degrabă o consecință a acestei stări de fapt și de drept. Cu toate acestea, prima consacrare a dreptului la internet ar putea fi a jurisdicțiilor europene.
[6] Pentru jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Accesul la internet și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei, 2022, https://www.echr.coe.int/documents/d/echr/FS_Access_Internet_RON
[7] Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) a fost publicat în Jurnalul Oficial L 119, 4.5.2016, p. 1–88.
[8] Consid. 24, referitor la profilare: ”Pentru a se determina dacă o activitate de prelucrare poate fi considerată ca „monitorizare a comportamentului” persoanelor vizate, ar trebui să se stabilească dacă persoanele fizice sunt urmărite pe internet, inclusiv posibila utilizare ulterioară a unor tehnici de prelucrare a datelor cu caracter personal care constau în crearea unui profil al unei persoane fizice, în special în scopul de a lua decizii cu privire la aceasta sau de a analiza sau de a face previziuni referitoare la preferințele personale, comportamentele și atitudinile acesteia.” Consid. 65, referitor la dreptul la rectificare și dreptul la ștergere: ”Acest drept este relevant în special în cazul în care persoana vizată și-a dat consimțământul când era copil și nu cunoștea pe deplin riscurile pe care le implică prelucrarea, iar ulterior dorește să elimine astfel de date cu caracter personal, în special de pe internet.”
[9] Cele mai mari amezi sunt aplícate operatorilor de pe internet: Meta (Facebook), 2023, 1,2 miliarde euro – Data Protection Commission announces conclusion of inquiry into Meta Ireland, https://www.dataprotection.ie/en/news-media/press-releases/Data-Protection-Commission-announces-conclusion-of-inquiry-into-Meta-Ireland; Amazon, 2022, 746 milioane euro, Decision regarding Amazon Europe Core S.À R.L., https://cnpd.public.lu/en/actualites/international/2021/08/decision-amazon-2.html; Meta (Instagram), 2021, 405 milioane euro, Data Protection Commission announces decision in Instagram Inquiry, https://www.dataprotection.ie/en/news-media/press-releases/data-protection-commission-announces-decision-instagram-inquiry
[10] Regulamentul (UE) 2022/1925 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind piețe contestabile și echitabile în sectorul digital și de modificare a Directivelor (UE) 2019/1937 și (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind piețele digitale), JO L 265, 12.10.2022, p. 1–66
[11] Bárbara da Rosa Lazarotto, The Right to Data Portability: A Holistic Analysis of GDPR, DMA and the Data Act, European Journal of Law and Technology, Vol. 15 No. 1 (2024)
[12] Khari Johnson, Europe Prepares to Rewrite the Rules of the Internet, Wired, 28.10.2022, https://www.wired.com/story/europe-dma-prepares-to-rewrite-the-rules-of-the-internet/
[13] Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE, JO L 257, 28.8.2014, p. 73–114
[14] Studiul se referă la Statele Unite ale Americii și Australia. Tendința poate fi observată și în statele europene. A se vedea: Clare Sullivan, Digital identity and mistake, International Journal of Law and Information Technology, Volume 20, Issue 3, 2012, p. 223–24
[15] Acestea beneficiază de avantajul tehnologic față de încetineala reglementărilor. A se vedea: Bridgette Wessels, Identification and the practices of identity and privacy in everyday digital communication, New Media & Society, Vol. 14, Iss. 8, 2012,
[16] Shirin Madon, Emrys Schoemaker, Digital identity as a platform for improving refugee management, Volume31, Issue6, November 2021, p. 929-953
[17] Regulamentul (UE) 2023/2854 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2023 privind norme armonizate pentru un acces echitabil la date și o utilizare corectă a acestora și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2394 și a Directivei (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind datele), JO L, 2023/2854, 22.12.2023.
[18] În special: Regulamentul (UE) 2019/881 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind ENISA (Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică) și privind certificarea securității cibernetice pentru tehnologia informației și comunicațiilor și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 526/2013 (Regulamentul privind securitatea cibernetică), JO L 151, 7.6.2019, p. 15–69.
[19] A se vedea sancțiunea pronunțată de autoritatea olandeză de supravegherea prelucrării datelor împotriva practicilor TikTok: EDPB: Dutch DPA: TikTok fined for violating children’s privacy, 22.07.2021, https://www.edpb.europa.eu/news/national-news/2021/dutch-dpa-tiktok-fined-violating-childrens-privacy_en
[20] Regulamentul (UE) 2022/1925 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind piețe contestabile și echitabile în sectorul digital și de modificare a Directivelor (UE) 2019/1937 și (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind piețele digitale), OJ L 265, 12.10.2022, p. 1–66
[21] Comisia Europeană, Conturarea viitorului digital al Europei, 19.02.2020, https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/priorities-2019-2024/europe-fit-digital-age/shaping-europes-digital-future_ro; Consiliul, Conturarea viitorului digital al Europei, 9 iunie 2020, https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-8711-2020-INIT/ro/pdf
[22] Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor, Internetul deschis și neutralitatea rețelei în Europa, Bruxelles, 19.4.2011 COM(2011) 222 final. Printre reacții, a se vedea: Avizul Autorității Europene pentru Protecția Datelor privind neutralitatea rețelei, gestionarea traficului și protecția confidențialității și a datelor cu caracter personal (2012/C 34/01). A s evedea, pct. 4: ” Neutralitatea rețelei se referă la o dezbatere permanentă privind necesitatea autorizării furnizorilor de servicii de internet (Internet Service Providers, ISP (7)) în ceea ce privește limitarea, filtrarea sau blocarea accesului la internet sau afectarea în alt mod a performanței acestuia. Conceptul de neutralitate a rețelei pornește de la perspectiva transmiterii imparțiale a informațiilor pe internet, indiferent de conținut, destinație sau sursă, precum și de la perspectiva că utilizatorii ar trebui să poată hotărî ce aplicații, servicii și echipamente hardware doresc să utilizeze. Aceasta înseamnă că furnizorii de servicii de internet nu pot, din proprie inițiativă, să stabilească priorități sau să diminueze viteza de acces la anumite aplicații sau servicii”
[23] C-314/12, UPC Telekabel Wien, hotărârea din 27 martie 2014, ECLI:EU:C:2014:192.
[24] Maurice Schellekens, The Internet access provider: unwilling or unable?, International Journal of Law and Information Technology, Vol. 23, Iss. 3, 2015, p. 310–321.