Receptarea fenomenului legislativ european în România
Reception of the European Legislative Phenomenon in Romania
Daniel-Mihail Șandru[1]
Articolul a fost publicat în volumul Evelina Oprina, Raluca Dimitriu, Tudor Avrigeanu, Daniel-Mihail Șandru, Dimensiuni ale gândirii juridice romanești in context european, Ed. Universul Juridic, 2025, p. 275-284
Rezumat:
Normele juridice adoptate de instituțiile Uniunii Europene își au baza în tratatele semnate între statele membre, constituind astfel fundamentul integrării europene. Procesul de legiferare la nivel european este unul complex, având un impact semnificativ în toate statele membre, inclusiv în România. În ceea ce privește relația dreptului românesc cu dreptul Uniunii Europene, analizăm o tipologie a receptării acestuia: influența Constituției României, implicarea în structurile europene, adaptarea tehnicii legislative, aplicarea regulamentelor, transpunerea directivelor, precum și efectele jurisprudenței europene asupra modificărilor legislative. De asemenea, sunt prezentate exemple concrete care ilustrează aplicarea dreptului european în România.
Cuvinte-cheie: acquis, regulament, directivă, tehnică legislativă, aplicarea dreptului UE, interpretarea dreptului UE.
Abstract:
The legal norms adopted by the institutions of the European Union are based on treaties concluded between the member states, forming the foundation of European integration. The legislative process at the European level is complex and has a significant impact on all member states, including Romania. Regarding the relationship between Romanian law and European Union law, we analyze a typology of its reception: the influence of the Romanian Constitution, participation in European structures, adaptation of legislative techniques, application of regulations, transposition of directives, and the effects of European jurisprudence on legislative changes. Additionally, concrete examples are provided to illustrate the application of European law in Romania.
I. Începuturi și context juridic
România a devenit stat membru al Uniunii Europene în 2007 ca urmare a încheierii tratatului de aderare la Uniunea Europeană.[2] Interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene s-a realizat și anterior datei aderării deoarece în procesul de preaderare legislația Uniunii a trebuit să fie transpusă în dreptul român. Istoric se poate face o periodizare a influenței dreptului Uniunii Europene și a unor tipologii în aplicarea anterioară aderării. Această perioadă de transpunere a avut ca temei temei juridic tratatul de aderare și, în parte, acordul de asociere din 1993.[3] Vom insista însă asupra perioadei de după aderare, de când România este stat membru, pentru că aceste probleme juridice sunt de actualitate.
Înainte de a trece la analiza modalităților în care legislația română se raporteză la dreptul european vom face unele considerații privind terminologia aleasă în titlu prin raportare la dreptul Uniunii Europene, în special partea referitoare la „fenomen”. Deși pare o metaforă, am luat în considerare unul din sensurile proprii ale cuvântului: ”proces, transformare, evoluție, efect etc. din natură și din societate.”[4] Or, legislația Uniunii Europene este un fenomen pentru că se află într-o dinamică proprie, pentru că există o tipologie proprie pentru relațiile stabilite între ordinea juridică europeană și sistemele de drept național, așa cum sunt înțelese din tratate și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și pentru că există un impact direct asupra vieții cetățenilor. Toate acestea ne indică faptul însăși Uniunea Europeană, ca de altfel și legislația acesteia se află între dreptul internațional propriu-zis și o formă de cooperare aprofundată, supranațională.
Îndeobște este utilizat aquis-ul european, care a fost abandonat de la o vreme chiar și de manualele tradiționale probabil și dintr-o neînțelegere de ordin lingvistic.[5] Cu toate acestea expresia era și este atât de largă încât se poate considera că se referă la relația dintre state și Uniunea Europeană și nu doar la legislație. „Termenul acquis comunitar desemnează totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor comune care decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene.”[6] Definiția care este acum pe site-ul Oficiului pentru Publicații al Uniunii Europene[7] este în același sens: „Acquis-ul Uniunii Europene (UE) este o colecție de drepturi și obligații comune care constituie ansamblul legislației UE și este încorporată în sistemele juridice ale statelor membre ale UE.” Așadar, aquis-ul ar fi doar acea parte a legislației UE care „este încorporată” în sistemele statelor membre, iar nu și legislația care se referă doar la instituțiile Uniunii Europene, cum ar fi raporturile de drept internațional public la care participă UE sau raporturile interinstituționale. Dacă vom observa exemplele furnizate în continuare se va înțelege că aquis-ul este un concept complex și care ar dori să acopere totalitatea relațiilor juridice care se pot naște între statele membre ori între acestea și Uniune, ori chiar în cadrul Uniunii. Termenul de acquis nu apare nici în acordul de asociere, nici în tratatul de aderare dar a avut un impact important din perspectiva negocierilor. Din punct de vedere teoretic trebuie să delimităm „acquis” de „ordinea juridică europeană” și de „sistemul de drept”, aspect care poate să fie detaliat într-o altă lucrare, referitoare la conceptele flexibile ale dreptului Uniunii[8]. În titlul acestui articol am folosit expresia „legislație europeană” în sens de legislație a Uniunii Europene.
II. Importanța receptării dreptului Uniunii Europene în România
Importanța receptării dreptului Uniunii Europene s-ar putea confunda cu chiar importanța aderării la Uniunea Europenă, această suprapunere fiind corectă până la un punct: aderarea și calitatea de stat membru al României la UE sunt elemente juridice.
România trebuie să respecte normele Uniunii Europene, începând cu tratatele pe care le-a semnat, respectiv Tratatul de aderare și Tratatul de la Lisabona. Respectarea regulilor este o parte a angajamanetului politic și diplomatic dar are și consecințe juridice. În special acestea se referă la acțiunea Comisiei Europene prin care se declanșează acțiunea de neîndeplinire a obligațiilor sau prin declararea unor intrumente de monitorizare și verificare ca fiind acquis european.[9]
Integrarea economică a României se realizează prin intermediul Pieței interne și în special a celor patru libertăți (libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor) precum și prin apropierea legislații în multe domenii cu impact economic, cum ar fi protecția consumatorului. Finanțările de proiecte cu fonduri europene, sub diferitele lor structuri și forme, sau mai recent Planul național de redresare și reziliență care este o aplicație a Mecanismului de redresare și reziliență (o parte a NextGenerationEU, destinat redresării economice și sociale după criza provocată de pandemia COVID-19).
III. Participarea instituțională și demersuri de influențare a dreptului UE înainte de adoptare
III.1. Posibilități de participare în instituțiile Uniunii Europene
Integrarea are și o latură de participare instituțională, a Parlamentului României în procesul de legiferare europeană, al dialogului jurisdicțional între instanțele naționale, inclusiv Curtea Constituțională și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a desemnării unui membru în Comisia Europeană din partea României, un judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, doi judecători la Tribunalul Uniunii Europene, un membru la Curtea de Conturi Europeană, și câte 15 membri în Comitetul Economic și Social respectiv în Comitetul Regiunilor, participări în celelalte instituții, agenții și oficii, cooperarea și negocierea în cadrul Consiliului și al Consiliului European, negocierile în cadrul inițierii actelor legislative, dar și a participarea membrilor Parlamentului European (33 de parlamentari europeni, aleși direct, din România) la procesul de legiferare.[10]
III.2. Rolul Parlamentului României în contextul adoptării legislației europene
Parlamentul României are un rol determinat de modificarea tratatelor prin Tratatul de la Lisabona, în special în privința aplicării principiului subsidiarității.[11] Fără a intra în detalii amintim aici Legea nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene[12]
III.3. Participarea la Consultări publice ale Comisiei Europene
Legislația Uniunii Europene își are rădăcinile în necesitățile formulate în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, în special în cadrul Consiliului european și în conformitate cu competențele atribuite în tratate.
Comisia europeană, ca inițiator al actelor legislative europene și în considerarea principiului transparenței și a bunei administrații publică invitații la consultări publice.[13]
Centrul de Studii de Drept European (CSDE) din cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române a format echipe de cercetare din cadre didactice universitare și profesioniști și au formulat răspunsuri, opinii juridice publicate pe site-ul Comisiei Europene, în reviste de specialitate și s-au organizat ateliere sau dezbateri cu privire la propuneri de reglementare.[14]
Desigur, dincolo de participarea științifică sunt interese comerciale, politice, sociale ori de altă natură. Atât statele membre, prin mecanismele instituționale, cât și entitățile particulare pot participa cu opinii, dar pentru ca opiniile să fie susținute temeinic unele companii angajează firme de lobby.
III.4. Participarea în calitate de intervenient în acțiunile în fața Curții de Justiție
România participă în acțiunile preliminare formulate de instanțe din alte state pentru a susține puncte de vedere care se apropie de legislația națională, care ar putea influența judecătorul european de o anumită tipologie sau tradiție juridică care este pusă în discuție în trimiterea preliminară formulată și care trebuie soluționată de CJUE, și, din 2024, și de Tribunalul Uniunii Europene.
IV. Tipologia receptării legislației europene în vigoare
Pentru acest articol, am putea lua în considerare o tipologie a modalităților de raportare la dreptul Uniunii Europene din perspectivă românească.
În primul, rând trebuie să avem în vedere Constituția României, în special art. 148, referitor la prioritatea dreptului Uniunii Europene și obligativitatea dreptului Uniunii.[15] Pentru configura situația juridică a priorității, vom face trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind supremația, și, în context, la Declarația 17 anexată Tratatului de la Lisabona, precum și la hotărârile referitoare la efectul direct al actelor Uniunii Europene.
În al doilea rând vom avea în vedere normele de tehnică legislativă care impun adaptarea proiectelor de acte normative românești potrivit acquis-ului Uniunii Europene.
În al treilea rând, vom discuta despre regulamente și directive din perspectivă legislativă românească. În analiza regulamentelor Uniunii Europene se au în vedere dificultățile de aplicare care rezultă din aplicabilitatea directă a acestora, și, uneori, din legile de punere în aplicare, iar în privința directivelor, modalitățile de transpunere, probleme de interpretare și necesitatea utilizării unui limbaj juridic adecvat tradiției juridice românești.
În partea a patra vom face scurte trimiteri la procesul de aplicare și interpretare de către instanțele judecătorești, din perspectiva trimiterilor prelimare care au influențat legislația română, dar și a adoptării de recursuri în interesul legii ori hotărâri preliminare de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În partea a cincea studiul are în vedere situații speciale de aplicare a dreptului Uniunii Europene.
V. Constituția României și dreptul Uniunii Europene
Rolul Curții Constituționale a fost de la început important, deși există anumite segmente cu o oarecare ambiguitate politico-juridică.[16] Pentru modalitățile de interacțiune ale Curții Constituționale cu dreptul UE, am putea utiliza tipologia creată de Dragoș Călin într-o culegere de jurisprudență:[17]
1. Raporturile dintre ordinea juridică națională și aceea a Uniunii Europene. Rolul și competențele Curții Constituționale
În primul rând avem în vedere constiuționalitatea revizuirii, din perspectiva art. 148 din Constituție; chiar dacă a fost o singură decizie, aceasta reflectă abordarea metodologică, politică și juridică a Curții din 2003.[18]
O decizie importantă, care pune în evidență principiul supremației, se referă la aplicarea dreptuui Uniunii Europene de către instanțele judecătorești, față de deciziile Curții Constituționale.[19]
2. Curtea Constituțională și procedura trimiterii preliminare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene[20]
3. Utilizarea unei norme de drept al Uniunii Europene în cadrul controlului de constituționalitate
4. Aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene[21]
5. Transpunerea directivelor în dreptul intern
6. Invocarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în motivarea deciziilor Curții Constituționale
7. Remedii procesuale în cazul încălcării dreptului Uniunii Europene
8. Participarea României la procesele decizionale ale Uniunii Europene
9. Mecanismul de cooperare și verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției
10. Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene
11. Drepul Uniunii Europene poate constitui un motiv justificat de reviriment al deciziilor Curții Constituționale.[22]
VI. Respectarea acquis-ului european prin normele de tehnică legislativă
Normele de tehnică legislativă sunt un palier obligatoriu, poate birocratic, dar uneori eficient în studierea raporturilor noii legislații române cu acquis-ul european (reglementări și hotărâri CJUE).
Potrivit art. 6 din Legea nr. 24/2000, „proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.” [23]
Art. 13, cu denumire marginală „Integrarea proiectului în ansamblul legislaţiei” prevede între altele ca proiectul de act normativ să fie corelat cu reglementările dreptului Uniunii Europene iar art. 22 prevede că „soluţiile legislative preconizate prin noua reglementare trebuie să aibă în vedere reglementările în materie ale Uniunii Europene, asigurând compatibilitatea cu acestea.”
Aceste norme de tehnică legislativă ar trebui ele însele sistematizate și chiar modificate în sensul în care, de ex. art. 22 ar trebui să se refere la acquis integral, inclusiv jurisprudența CJUE, nu doar la reglementări.[24] În cuprinsul dispozițiilor privind motivarea actului normativ va trebui să fie avut în vedere dreptul UE, inclusiv jurisprudența CJUE.[25]
VII. Regulamentele, directivele și deciziile în România
În privința aplicării, interpretării și transpunerii regulamentelor, directivelor și deciziilor în România se poate aprecia că acestea respectă regulile generale de drept UE.
Regulamentele nu se transpun, dar pot exista legi de punere în aplicare dacă sunt prevăzute în regulament.[26] Aplicarea directă a regulamentelor poate pune probleme de adaptare a limbajului dreptului Uniunii Europene la tradiția juridică română, la ceea ce au învățat și cunosc judecătorii români.[27]
În privința directivelor, statul român nu a făcut excepție de la întârzierea transpunerii sau de la transpuneri incomplete, pe rolul Curții de Justiție au existat mai multe acțiuni în neîndeplinirea obligațiilor;[28] iar în prezent există mai multe situații pendinte.[29]
Transpunerea directivelor prin ordonanță de urgență
VIII. Influența jurisprudenței CJUE, rolul trimiterilor preliminare în prvința recursurilor în interesul legii și al hotărârilor preliminare pronunțate de ICCJ
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârile pe care le-a pronunțat a modificat legislația României uneori în mod sistematic, așa cum s-a întâmplat în privința instituirii taxei auto/ taxei de primă înmatriculare[30]. Așa cum am arătat, cauza Jipa[31] a fost un prim exemplu de hotărâre care a determinat modificarea legislației dar și alte hotărâri au avut acest rol.
Înalta Curte de Casație și Justiție are și un rol de unificare a practicii jurisdicționale prin recursul în interesul legii și hotărârile preliminare.[32] Vom exemplifica în secțunea următoare o decizie a ICCJ, care implică aplicare dreptului Uniunii Europene.
IX. Receptarea dreptului UE de către arbitrajul comercial
Relația dintre dreptul Uniunii Europene și arbtrajul comercial este marcată de hotărârile Curții de Justiție. În materia pieței interne, prin domeniul protecție consumatorilor, mai precis a clauzelor abuzive, Curtea a decis că un contract încheiat între un profesionist și un consumator nu poate să conțintă cluaze compromisorii, în caz contrar acestea urmând a fi considerate clauze abuzive.[33] Pe de altă parte, Curtea de Justiție a declarat inadmisibile, trimiterile preliminare formulate de instanțe arbitrale.[34] Nu în ultimul rând, un impact general asupra arbitrajului, inclusiv cel român, este dat de aplicarea reglemntărilor privind protecția datelor cu caracter personal.[35]
Arbitrajul comercial internațional care se desfășoară în România a receptat dreptul Uniunii Europene prin modalitatea concretă de interpretare și aplicare în hotărârile pronunțate.[36]
Arbitajul investițional, de drept public, reglementat de convențiile internaționale și soluționat de Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții (ICSID/ CIRDI). România a fost și este în centrul atenției internaționale ca urmare a cauzei Micula în care a fost în discuție aplicarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a ajutaorelor de stat, atât înainte de aderare, dar și după aderare.[37]
X. Situații speciale de aplicare a dreptului european în România
Cum nicio acțiune nu seamănă perfect cu alta ci funcționează, de cele mai multe ori analogia, aplicarea dreptului Uniunii Europene în România creează multe situații pe care le-am putea considera speciale. Am ales să discutăm o singură decizie, care arată complexitatea raporturilor juridice prin raportare la dreptul Uniunii Europene, respectiv o hotărâre preliminară pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 45/2016[38] care se referă la interpretarea art. 21 din Legea nr. 554/2004.[39]
Astfel s-a pus în discuție aplicarea unei norme de drept național, a cărei edictare nu era obligatorie,[40] respectiv art. 21, dar odată introdusă în legislație trebuie să respecte principiile dreptului Uniunii Europene. În special este vorba despre principiile echivalenței și efectivității, despre care ICCJ arată că „CJUE arată că modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor destinate să asigure protecţia drepturilor conferite contribuabililor de dreptul Uniunii nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile acţiunilor similare de drept intern (principiul echivalenţei) şi nici să fie concepute astfel încât să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivităţii) (a se vedea în acest sens, printre altele, Hotărârea Rewe-Zentralfinanz şi Rewe-Zentral, C-33/76, pct. 5, Hotărârea Transportes Urbanos y Servicios Generales, C-118/08, pct. 31, precum şi Hotărârea Test Claimants in the Franked Investment Income Group Litigation, C-362/12, pct. 32).” (pct. 72)
Pentru ca interpretarea dreptului național cu privire la dreptul UE să nu producă consecințe de natură a afecta securitatea juridică și autoritatea de lucru judecat, ICCJ conchide că „este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.”
Revenind la Constituție și aplicarea prioritară, instanța subliniază că „este lipsită de relevanţă neinvocarea în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, presupus încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât, potrivit principiului iura novit curia, consacrat de art. 22 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură civilă, judecătorul, respectând limitele învestirii sale, este în drept, în virtutea prerogativelor sale jurisdicţionale, să dea cererii calificarea juridică exactă şi să facă aplicarea normelor juridice incidente. Instanţa trebuie să aplice dreptul, care îi este cunoscut, inclusiv dreptul european şi hotărârile interpretative ale CJUE, care au caracter obligatoriu pentru instanţele statelor membre şi se bucură de prioritate în aplicare, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie.”
Am încheiat acest articol cu o modalitate de receptare a dreptului Uniunii Europene care face referire la două tipuri de izvoare greu de circumstanțiat: principiile și hotărârile CJUE (în ultimă analiză s-ar putea admite că discutam doat despre influența hotărârilor CJUE, pentru că principiile echivalenței și efectivității sunt redate în interpretarea instanței europene). Este obligația Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea uniformă a dreptului român în contextul dreptului Uniunii Europene. Aceasta este un stagiu de interpretare, pentru că mai poate exista și o deplasare a echilibrului puterilor, de exemplu între Înalta Curte și Curtea Constituțională, prin aderarea la Uniunea Europeană ca efect al trimiterilor preliminare formulate de instanţe din România.[41]
Concluzii
Acest articol este o schiță a tipologiei receptării fenomenului legislativ european în România. Este un drept viu, care depinde de interpretările instanțelor, naționale sau europene, dar care trebuie să întrunescă condițiile de claritate, coerență și previzbilitate atât de necesare într-o societate.
[1] Daniel-Mihail Șandru este cercetător științific gradul I, a fondat și coordonează Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. Poate fi contactat la adresa mihai.sandru@csde.ro. Pagina web: www.mihaisandru.ro. La data de 20 noiembrie 2024 au fost verificate sau/și accesate ultima dată trimiterile web.
[2] Tratat din 25 aprilie 2005 dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Elena, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Irlanda, Republica Italiana, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005. Pe larg despre relațiile diplomatice, econmice și juridice stabilite între România și Comunitatea (Economică) Europeană: Daniel-Mihail Șandru, Ideea (juridică) europeană în România. Interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene în România, în volumul Daniel Mihail Șandru, Irina Alexe, Raul Felix Hodoș, Sergiu Golub (coord.), 100 de ani de drept în România, Editura Hamangiu, 2018, p. 1-18; Oana Duță, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană – exigențe în procesul integrării României, Ed. Universitară, 2010.
[3] Legea nr. 20 din 6 aprilie 1993 pentru ratificarea Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitățile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, M. Of., nr. 73 din 12 aprilie 1993
[4] Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), Academia Română, Institutul de Lingvistică, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009
[5] Este atât de consacrată încât în rejust.ro pentru perioada 01.01.2011 – 20.11.2024 se înregistrează 8779 răspunsuri (hotărâri/ încheieri) pentru interogarea „acquis comunitar”.
[6] A se vedea Infoeuropa, Glosar de termeni A-B, februarie 2007, disponibilă la adresa https://biblio.central.ucv.ro/bib_web/bib_pdf/Glosar%20termeni%20UE%20A-B.pdf
[7] Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, „Acquis”, 20.11.2024, https://eur-lex.europa.eu/RO/legal-content/glossary/acquis.html
[8] Cu dezvoltări doctrinare, a se vedea, Raluca Bercea, Dreptul (judecătorului) este cultură, Pandectele române, nr. 6/2011, p.11. „O dată pronunţate aceste dictum-uri, regula efectului direct, imediat, şi cea a prevalenţei, caracterul de ordine juridică constituţională a Uniunii Europene, faptul că particularii statelor membre sunt asociaţi la construcţia unională fac parte din ceea ce dreptul unional numeşte acquis. Contribuţia judecătorului de la Luxemburg la consolidarea acestui acquis este evidentă (şi depăşeşte, cu siguranţă, grila liniştitoare de înţelegere a juristului tradiţional, conform căreia judecătorii aplică dreptul, nu îl creează). În acest sens, la modul general, diverşi autori, stabilind sensurile noţiunii de acquis comunitar, una dintre pietrele de temelie ale dreptului unional, au arătat că, dincolo de sensul său static (toate elementele cu caracter normativ obligatoriu în sincronia dreptului Uniunii Europene), „[de asemenea], acquis-ul reprezintă condiţiile instituţionale în continuă schimbare, care rezultă din procesul constructiv de integrare prin intermediul dreptului”. (A. Wiener, The Embedded Aquis Communautaire: Transmission Belt and Prism of New Governance, în European Law Journal, vol. 4, nr. 3, 1998, p. 299, citat de Raluca Bercea)
[9] Cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, Asociaţia „Forumul Judecătorilor din România”, hotărârea din 18 mai 2021, ECLI:EU:C:2021:393: „Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, precum și rapoartele întocmite de Comisia Europeană pe baza acestei decizii constituie acte adoptate de o instituție a Uniunii, care pot fi interpretate de Curte în temeiul articolului 267 TFUE. Articolele 2, 37 și 38 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană coroborate cu articolele 2 și 49 TUE trebuie interpretate în sensul că Decizia 2006/928 intră, în ceea ce privește natura sa juridică, conținutul său și efectele sale în timp, în domeniul de aplicare al Tratatului între statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Această decizie este obligatorie în toate elementele sale pentru România atât timp cât nu a fost abrogată. Obiectivele de referință care figurează în anexa la aceasta urmăresc să asigure respectarea de către acest stat membru a valorii statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE și au caracter obligatoriu pentru statul membru respectiv, în sensul că acesta din urmă este ținut să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ținând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisie pe baza Deciziei 2006/928, în special de recomandările formulate în rapoartele menționate.” Cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion și alții, ECLI:EU:C:2021:1034: „Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției este, atât timp cât nu a fost abrogată, obligatorie în toate elementele sale pentru România. Obiectivele de referință care figurează în anexa la aceasta urmăresc să asigure respectarea de către acest stat membru a valorii statului de drept prevăzute la articolul 2 TUE și au caracter obligatoriu pentru statul membru respectiv, în sensul că acesta din urmă este ținut să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ținând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisia Europeană pe baza deciziei respective, în special de recomandările formulate în rapoartele menționate.”
[10] Cu o sinteză a Reprezentării României în instituțiile UE, a se vedea, https://www.mae.ro/node/1536
[11] Mihaela Adina Apostolache, Rolul parlamentelor naționale în elaborarea și aplicarea dreptului European, Ed. Universul Juridic, 2014, p. 242 și urm.
[12] M. Of. nr. 820/2013. A se vedea, pe larg: Constantin-Mihai Banu, Instrumente pentru sporirea transparenţei procesului legislativ la nivelul Uniunii Europene. Reflecţii asupra câtorva aspecte vizate de noul acord interinstituţional privind o mai bună legiferare (II), Pandectele române, nr. 5/2016,
[13] A se vedea: Comisia europeană, „Exprimați-vă părerea – Consultări publice și Observații!”, https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say_ro
[14] Pentru a se observa întreaga serie de cercetare, a se vedea: https://www.csde.ro/?cat=5. A se vedea, de exemplu, Gina Orga-Dumitriu, Laurenţiu Sorescu, Luminiţa Tuleaşcă, Ramona Mariţiu, Răspuns la „Cartea verde a Comisiei privind opţiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor pentru consumatori şi întreprinderi” (CSDE-CSE-11), RRDE, nr. 1/2011, p. 163 și urm
[15] Asupra acestui subiect a se vedea analiza realizată de N. Ploeșteanu, Raportul drept intern – drept internațional și dispozițiile legii de revizuire a Constituției României, coord. L. Chiriac, Implicațiile teoretice și practice ale revizuirii Constituției României, Ed. Universității „Petru Maior”, Tg-Mureș, 2004, p. 79-101.
[16] Pentru dezvoltarea subiectului rolului Curții Constituționale în privința dreptului UE, a se vedea: Dragoș Călin, Dialogul dintre Tribunalele Constituționale și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Ed. Universitară, 2018; De un real folos este și volumul „Dreptul Uniunii Europene și tribunalele constitutionale ale statelor membre. Interviuri”, Dragos Calin (coord.), Ed. Universitară, 2015;.
[17] Curtea Constituțională a României și dreptul Uniunii Europene. Culegere de jurisprudență, Selecție realizatã de Dragoș Călin, Ed. Universitară, 2014. Exemple concrete pentru fiecare categorie în parte pot fi observate în acest volum.
[18] Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituționalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituției României, M. Of. nr. 317/2003.
[19] C-430/21, RS (efectul deciziilor unei curți constituționale), hotărârea din 22 februarie 2022, ECLI:EU:C:2022:99 „Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 2 și cu articolul 4 alineatele (2) și (3) TUE, cu articolul 267 TFUE, precum și cu principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale în virtutea căreia instanțele de drept comun ale unui stat membru nu au abilitarea să examineze compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei legislații naționale pe care curtea constituțională a acestui stat membru a constatat‑o ca fiind conformă cu o dispoziție constituțională națională care impune respectarea principiului supremației dreptului Uniunii.”
[20] Cauza Coman a fost prima trimitere preliminară formulată de Curtea Constituțională a României. C-673/16, Coman și alții, hotărârea din 5 iunie 2018, ECLI:EU:C:2018:385
[21] Pentru aplicarea în privința măsurilor de protecție în materie civilă, Daniel-Mihail Şandru (coord.), Irina Alexe, Petronel Dobrică, Studiu legislativ şi sociologic privind măsurile de protecţie în materie civilă, Ed. Universitară, 2017.
[22] Tudorel Toader, Marieta Safta, Contencios constituțional, ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, 2020, p. 434, precum și 448 și urm.
[23] Pentru o exemplificare a testului de conformitate dintre legislația națională și principiile generale ale drepturilor omului a se vedea N. Ploeșteanu, Perpetuitatea înscrierii în registrul infractorilor sexuali și conformitatea ei cu principiile fundamentale ale dreptului constituțional român și ale dreptului Uniunii Europene, RRDE 3/2023, p.111-133.
[24] Așa cum s-a întâmplat de altfel de la aderare și până în prezent, chiar cu prima trimitere fromulată de o instanță din România: C-33/07, Jipa, hotărârea din 10 iulie 2008, ECR 2008 p. I-5157, ECLI:EU:C:2008:396. Urmare a acestei cauze, legislația română a fost modificată. A se vedea și: Daniel Mihail Șandru, Constantin-Mihai Banu, Dragos Calin, The Preliminary Reference in the Jipa Case and the Case Law of Romanian Courts on the Restriction on the Free Movement of Persons, European Public Law, Vol. 18, No. 4, 2012.
[25] „Impactul asupra sistemului juridic – implicaţiile pe care noua reglementare le are asupra legislaţiei în vigoare; compatibilitatea cu reglementările comunitare în materie, determinarea exactă a acestora şi, dacă este cazul, măsurile viitoare de armonizare care se impun; deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi alte documente relevante pentru transpunerea sau implementarea prevederilor legale respective; implicaţiile asupra legislaţiei interne, în cazul ratificării sau aprobării unor tratate ori acorduri internaţionale, precum şi măsurile de adaptare necesare; preocupările în materie de armonizare legislativă” (art. 31)
[26] De ex. Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). Mai mult RGPD permite să fie preluate chiar texte din regulament în legislația internă pentru a asigura coerența legislației naționale. Acest lucru se întâmplă foarte rar pentru că există pericolul ca dispozițiile europene să intre sub controlul instituțiilor naționale (de exemplu, Curtea Constituțională sau Înalta Curte de Casație și Justiție) și să fie afectată aplicarea uniformă a regulamentului: consid. (8) RGPD prevede că „În cazul în care prezentul regulament prevede specificări sau restricționări ale normelor sale de către dreptul intern, statele membre pot, în măsura în care acest lucru este necesar pentru coerență și pentru a asigura înțelegerea dispozițiilor naționale de către persoanele cărora li se aplică acestea, să încorporeze elemente din prezentul regulament în dreptul lor intern.”
[27] Pentru reflectarea aplicării unui regulament în România, a se vedea, Daniel-Mihail Șandru, Aspecte privind aplicarea Regulamentului nr. 679 din 2016 privind protecția datelor cu caracter personal, Studii și cercetări juridice, nr. 1/2019, p. 81-98; Daniel-Mihail Șandru, Protecția datelor în România. Conformare și sancțiuni GDPR, Ed. Universitară, 2024
[28] Daniel-Mihail Şandru, Autorităţile potenţial responsabile ale unui stat membru în situaţia constatării neîndeplinirii obligaţiilor de către Curtea de Justiţie, Daniel-Mihail Şandru, Constantin-Mihai Banu, Dragoş Călin (ed.), Directiva – act de dreptul Uniunii Europene – şi dreptul român, Editura Universitară, 2016, p. 51-60.
[29] De exemplu, la 30 noiembrie 2023, erau „41 de acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, care privesc fie incompatibilitatea normelor juridice naţionale cu legislaţia UE, fie cazuri de aplicare incorectă a dreptului UE, aflate în faza precontencioasă”, https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2023/pdf_2023/2023.10.18_anexa_1.pdf
[30] A se vedea, pe larg, Gina Orga-Dumitriu, Dreptul european al afacerilor, Ed. C. H. Beck, 2024, Capitolul III – Interzicerea dispozițiilor fiscale discriminatorii și/sau protecționiste, p. 60 și urm Despe reziste
[31] Asupra problematicii Jipa, a se vedea analiza efectuată anterior pronunțării finale de către CJUE, punând în evidență incompatibilitatea dintre normele naționale privind libera circulație și dreptul Uniunii Europene în N. Ploeșteanu, Prima cauză soluționată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene ca urmare e unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de o instanță din România (cauza Jipa), în Revista română de drept comunitar, nr. 6/2008, p. 120-138.
[32] Daniel-Mihail Șandru, Contribuția Înaltei Curți de Casație și Justiție la interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene în România prin recursuri în interesul legii, Studii și cercetări juridice, nr. 1/2021, p. 63-74
[33] Daniel-Mihail Șandru, Elemente esențiale în cercetarea relației dintre dreptul Uniunii Europene și arbitrajul internațional, Revista română de drept european, nr. 2/2021, p. 56-70; Mihai Şandru, Evelina Oprina, Discuţii privind posibilitatea anulării hotărârii arbitrale de către instanţa de executare, Dreptul, nr. 2/2012, p. 148-167
[34] Daniel-Mihail Șandru, Este un tribunal arbitral o instanţă naţională, în sensul art. 267 TFUE, pentru a participa la procedura trimiterii preliminare?, Revista română de arbitraj, nr. 4/2019, p. 78-91; Daniel-Mihail Șandru, Prima trimitere preliminară formulată de o instanță arbitrală din România: Cauza Holunga, C-370/18, Revista română de drept european, nr. 3/2018, p. 21-26;
[35] Daniel-Mihail Șandru, Arbitrajul și protecția datelor personale, Studii și cercetări juridice, nr. 3/2021, p. 377-388.
[36] A se vedea: Daniel-Mihail Șandru, Interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, Revista română de dreptul afacerilor, nr. 2/2017, p. 115-122.
[37] Daniel-Mihail Şandru, Nicolae Ploeşteanu, Executarea hotărârilor arbitrale pronunţate sub egida Centrului internaţional pentru reglementarea diferendelor cu privire la investiţii (ICSID/ CIRDI) împotriva României în contextul dreptului european, în vol. Conferinţa internaţională „Procesul civil şi executarea silită. Teorie şi practică”, 25-27 august 2016, Tîrgu Mureş, România, coord. Eugen Hurubă, Editura Universul Juridic, 2016, p. 63-80, http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2830776
[38] ICCJ, Decizia nr. 45/2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 23/05/2017, disponibilă și la adresa https://www.iccj.ro/2016/12/12/decizia-nr-45-din-12-decembrie-2016/
[39] Pa larg asupra labirintului de interpretări ale Curții Constituționale care au avut ca efect „abrogarea”/ inaplicarea pentru lipsa constituționalității pentru câțiva ani a dispozițiilor art. 21, a se vedea: Mihai Şandru, Mihai Banu, Dragoş Călin, Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene şi experienţe ale sistemului român de drept, C.H.Beck, Bucureşti, 2013, p. 559-586. Toată această linie simandicoasă, cum am numit-o în voluul citat, este rezumată într-o frază în Decizia 45/2016: „Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, dispoziţiile Legii nr. 299/2011, care au abrogat alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 554/2004, au fost declarate neconstituţionale; de asemenea, prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi şi a treia din Legea nr. 554/2004, reintrate în fondul activ al legislaţiei, conform acestei decizii a Curţii Constituţionale, subsecvent, au fost declarate neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.”
[40] Întrebarea formulată de instanța de trimitere, Curtea de Apel Cluj, este următoarea „Dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), se interpretează în sensul că motivul de revizuire este admisibil în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) ulterioare hotărârii a cărei revizuire se cere şi în lipsa invocării dispoziţiilor de drept unional în litigiul de bază sau motivul de revizuire este admisibil doar în baza deciziilor CJUE existente la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere şi în condiţiile invocării respectivelor dispoziţii în litigiul de bază?;
– în ipoteza admisibilităţii cererii de revizuire, care este termenul în care se poate formula cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004?”
[41] Daniel-Mihail Șandru, Deplasarea echilibrului puterilor prin aderarea la Uniunea Europeană: efectele trimiterilor preliminare formulate de instanţe din România, Revista română de drept european, nr. 4/2018, p. 42-52