Moderator – Dezbaterea Corecţiile financiare referitoare la contractele de achiziţie publică finanţate din fonduri europene: factori de risc, indicatori de fraudă, procedura de contestare a corecţiilor, 17.11.2015

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” – Masteratul Managementul accesării şi gestionării fondurilor europene şiAsociaţia Experţilor în Achiziţii – AEXA vă invită la

Dezbaterea

Corecţiile financiare referitoare la contractele de achiziţie publică finanţate din fonduri europene: factori de risc, indicatori de fraudă, procedura de contestare a corecţiilor

INSCRIERI ON-LINE

 

17 noiembrie 2015, ora 17

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, sala 130

AEXA – Asociaţia Experţilor în Achiziţii Publice este consecventă princiilor şi scopurilor sale prin organizarea de dezbateri împreună cu mediul universitar pentru o mai bună aprofundare a teoriei şi practicii în domeniul achiziţiilor publice.

În cadrul evenimentului vor fi abordate, din perspectiva practică, următoarele subiecte :

–          cadrul legislativ incident şi instituţiile competente în constatarea şi aplicarea corecţiilor financiare ;

–          nereguli şi indicatori de fraudă in achiziţiile publice finanţate din fonduri europene ;

–          managementul riscurilor: soluţii de evitare a corecţiilor financiare;

–          soluţionarea litigiilor în materie de corecţii financiare (procedura prealabilă, acţiunea în instanţă, suspendarea provizorie) – prezentare de cazuri practice şi comentarii hotărâri judecătoreşti ;

–          dezbateri şi răspunsuri la întrebările participanţilor.

Moderator: prof. univ. dr. Daniel-Mihail ŞANDRU

Invitaţi:

  • Prof. univ. dr. Mircea Cosea, Director Masterat Managementul accesării şi gestionării fondurilor europene
  • Florin IRIMIA – Avocat asociat- Societatea de Avocaţi Ceparu şi Irimia, Preşedinte executiv Asociaţia Experţilor în Achiziţii (AEXA);
  • Gheorghe CAZAN – Director General – Ceparu & Irimia Consulting, fost Director General al ANRMAP
  • Petre TĂNASE – Expert corecţii financiare – Asociaţia Experţilor în Achiziţii (AEXA).

Partener media principal: JURIDICE.ro

Partener: ARDAE – Asociaţa română de drept şi afaceri europene

Dezbaterea va avea loc la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, sala 130. Nu se percepe taxă de participare. Confirmarea participării se face prin e-mail (ardae2007@gmail.com) până la data de 16 noiembrie 2015. Documente referitoare la această conferinţă vor fi disponibile la adresa web www.ardae.ro, aexa.eu şi http://scpa.ceparu-irimia.avocat-achizitii.com/blog/

academia.edu

facebook

linkedin