Facultatea de Drept a Universității ”Danubius” are onoarea de a organiza, în parteneriat cu Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE), conferința cu tema ”Despre importanţa cunoaşterii jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în România”, eveniment care va avea loc pe data de 10 noiembrie, ora 15.00, în Sala Senatului Universității ”Danubius”.
Invitatul acestei conferințe este domnul Prof. univ. dr. Daniel Mihai ȘANDRU, Coordonator al Centrului de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Radulescu” al Academiei Române; cadru didactic la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” şi profesor asociat la Universitatea din Bucureşti; Judecător ad hoc la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României; Preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Juridice (SSJ) şi al Asociaţiei Române de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE); Redactor şef al Revistei române de drept european (Wolters Kluwer).
Evenimentul se adresează cadrelor didactice și studenților Facultății de Drept precum și tuturor celor interesați de problematica acestei conferințe în cadrul căreia domnul Prof. univ. dr. Daniel Mihai ȘANDRU va aborda aspecte relevante referitoare la necesitatea cunoașterii jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.
”Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru autoritățile statelor membre. Mai mult, în aplicarea și interpretarea dreptului Uniunii Europene, instanțele naționale se confruntă cu o procedura specială, prin care se pot formula trimiteri preliminare. Conferința prezintă rezultatele obținute în programul de cercetare IADUER (toate trimiterile preliminare sunt disponibile pe site-ul iaduer.ro) respectiv avantajele cunoașterii de la sursă a jurisprudenței europene, repectiv resursele oferite de site-ul curia.europa.eu. De asemenea, sunt avute în vedere rezultatele extinderii platformei IADUER prin publicarea textului întrebărilor cuprinse în cereri pentru pronunţarea unei decizii preliminare. În final, sunt oferite exemple din practica jurisdictională în care se evidențiază importanța cunoașterii jurisprudenței Curții de Justiție.”
Participanții la acest eveniment vor primi certificate de participare.
Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE